„Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăți directe decât acei fermieri care înregistrează și lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu știu care din București sau din alte zone care până acum cel puțin pe pajiști, pe administrarea corectă în bune condiții agricole și de mediu a pajiștilor, primeau aceste plăți directe”, a spus ministrul.
El a explicat că, nefiind fermieri activi, aceste instituții și fermieri vor figura pe „o listă neagră” și nu vor mai putea primi plățile pe suprafață.
„Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult, acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul a afirmat că lista va fi definitivată în acest an, perioadă în care va fi definit și conceptul de „fermier activ”.
„Este o definiție pe care o vom lua împreună pe parcursul anului 2014. În momentul de față există un început de listă neagră pe care vor figura toate categoriile pe care dumneavoastră le propuneți. Ca atare, până la sfârșitul acestui an vă invităm să ne spuneți ce categorii vreți să excludeți de la plățile directe și vom defini în felul acesta prin negație ce înseamnă fermierul activ”, li s-a adresat Constantin reprezentanților fermierilor.